O pauză de la ceea ce nu suntem
O pauză de la ceea ce nu suntem

O pauză de la ceea ce nu suntem

      Uneori avem nevoie de visuri ca de aer. Fără ele ne simțim pierduți în haosul cotidianului, în vortexul obligativității sociale, față de care nutrim mai mult sau mai puțin, o responsabilitate învățată. Și acesta este totuși un lucru bun, dar cu unele consecințe negative. Fără atitudini de conformare și de recunoaștere a unui context formal în cadrul căruia să respectăm legile și cutumele sociale, am fi ca o haită de animale dezlănțuite în lupta pentru supraviețuire. Respectăm legi, reguli, norme, ne conformăm în funcție de ce ne solicită o anumită situație, dar uneori, pe această cale a îndeplinirii rolului de cetățean model și din dorința de a afișa o imagine ideală, uităm să fim noi înșine. Folosim cu frenezie o multitudine de măști, afișăm/postăm, pozăm, arătăm ce vrem să fim și ce vrem să se vadă și mai puțin ceea ce suntem cu adevărat. Ne construim cu meticulozitate imaginea ideală după șablonul promovat de societate sau care corespunde cu propriul nostru scenariu despre cum ar trebui să fim pentru a fi acceptați, validați, lăudați. Suntem atât de concentrați pe acest lucru, încât uitam să trăim în acord cu propriile valori.. Uităm de conectarea cu propriul sine, de ceea ce ne definește, ceea ce ne place și ne menține vie flacăra bucuriei pure. Pe drumul ce duce către succes, împlinire profesională, dobândire de titluri și împlinire de roluri sociale, ne transformăm încet în niște persoane superficiale, avide după recunoaștere și validare, mai mereu nemulțumite și mai nefericite. Frica de respingere și convingerea că nu suntem suficient de buni, frumoși, deștepți și la nivelul așteptărilor celorlalți, ne determină să ne îndepărtăm de propria autenticitate, să pierdem contactul cu sinele real și să croim în jurul nostru o poveste falsă. Dar această îndepărtare de sinele real, ne face să experimentăm adesea senzații de înstrăinare, nefericire, neîmplinire, să ne simțim mereu în discordanță cu realitatea iar uneori chiar și anxietate, depresie ce se instalează foarte ușor pe un fond de insecuritate și nefericire personală. Și mă întorc la visuri. În această lume falsă cu multe măști și nedreptăți, cu adevăruri ascunse sub preș și minciuni ridicate pe un piedestal, cu oameni profunzi și reali care stau în umbră și personalități nule, perfide, inautentice dar foarte vocale și impertinente, avem nevoie de visuri, ca de aer. Avem nevoie de un locșor unde putem pătrunde doar noi, prin ochii minții, ca să ne odihnim, să luăm o gură de aer proaspăt, să ne relaxăm, să sperăm, să ne reconectăm cu sinele pe care uneori îl simțim ușor înstrăinat, să ne creăm scenarii care ne permit accesarea propriilor resurse, să visăm planuri, obiective sau persoane dragi alături de care ne-am dori să fim. Un loc al minții în care orice e posibil, dorințele se împlinesc iar cenzura lasă loc încrederii și curajului, de a gândi mare și a îndrăzni mai mult. Un loc imaginativ construit pe baza amintirilor sau a preferințelor personale, în care lumea din jur îmbracă forma propriului univers interior..un loc încărcat de resurse și energie pentru momentele când vicisitudinile și nedreptatea vieții ne apasă cu greutate pe umeri și ne trezește la viață simțul frustrării.. Permiteți-vă să visați.. Cu ochii închiși sau deschiși.. să îndrăzniți, să sperați…”In The Kingdom of hope, there’s no winter”! O. F.

O pauză de la ceea ce nu suntem

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *