Există mai multe definiții ale psihoterapiei, printre care și cea pe care Federația Română de Psihoterapie o formulează, conform specificațiilor Asociației Europene de Psihoterapie (European Association of Psychotherapy – EAP: “ Prin psihoterapie se înțelege o disciplină științifică de sine stătătoare ce tratează, într-o manieră cuprinzătoare și planificată, disfuncții, suferințe, tulburări de comportament și boli datorate unor cauze atât psiho-sociale, cât și psihosomatice.”

     Abordarea problemelor cu care clienții vin în cadrul cabinetului, se realizează prin folosirea metodelor științifice psihoterapeutice, specifice școlii de formare psihoterapeutice urmată de psihoterapeut, în contextul unei relații terapeutice bazată de respect, sinceritate, autenticitate, empatie și limite clar stabilite.

    În sens larg, obiectivul/obiectivele psihoterapiei vizează ameliorarea sau eliminarea simptomelor, îmbunătățirea abilităților/capacităților și aptitudinilor individuale necesare în domeniul profesional, personal și relațional, modificarea tiparelor comportamentale și a celor cognitive (de gândire). Mai concret, printre sarcinile psihoterapeutului se numără: sprijinul emoțional oferit clientului, respect și o acceptare nediscriminativă față de experiențele clientului, dezvoltarea abilităților de comunicare asertivă și autentică a clientului, modificarea atitudinii acestuia față de problema psihologică, în direcția stabilirii unui nivel mai mare de toleranță, acceptare și viziune optimistă, dezvoltarea flexibilității din comportamentul și gândirea acestuia, creșterea toleranței la frustrare și stres, dezvoltarea gradului de autonomie și a puterii de decizie în diverse contexte de viață, etc.

     În ceea ce privește durata unei tratament psihoterapeutic, aceasta variază. Psihoterapia poate să fie pe termen scurt sau pe termen lung, în funcție de formarea de bază a psihoterapeutului și implicit abordarea lui științifică și de natura și gradul de gravitate a problemei/tulburării cu care persoana se prezintă la cabinet. Unele abordări vizează rezolvarea simptomelor și abordarea comportamentului evident, altele schimbarea personalității și a dezvoltării emoționale, ținând cont de complexitatea psihicului uman și de existența unei lumi interioare adesea inconștiente, ce necesită schimbări/ rezolvări ale problemelor la un nivel mai profund